Povesti de la 2 Mai

Teza mea de licenta, sustinuta in 2004 la Facultatea de Litere, Sectia de Etnologie si Folclor, Universitatea Bucuresti, bazata pe o cercetare sociala derulata timp de cativa ani in satul 2 Mai. Iubitorii acestui sat, cu siguranta vor avea rabdarea sa parcurga cu atentie aceasta lucrare :) 


http://issuu.com/miruna10x/docs/povesti_din_satul_2mai

Viata sociala a orasului

Capitol pe care l-am scris in cadrul publicatiei Ghid de educatie urbana. Capitolul reprezinta o incercare de a face anumite elemente de antropologie sociala si urbana accesibile adolescentilor. Alaturi de capitolul mentionat mai sus, "Spatiul public - un spatiu care iti apartine", aceste publicatii vor sta la baza unui viitor Manual de antropologie urbana, pe care il voi realiza alaturi de colegii din Asociatia Komunitas.

http://issuu.com/miruna10x/docs/viata_sociala_a_orasului

Spatiul public - un spatiu care iti apartine

Capitol pe care l-am scris in cadrul publicatiei Ghid de educatie urbana. Am incercat sa adun laolalta diverse notiuni legate de spatiul public, imaginandu-mi modalitati prin care acestea ar putea fi predate unor adolescenti de 15-17 ani.

http://issuu.com/miruna10x/docs/spatiul_public_pe_intelesul_adolescentilor

Ghidul de educatie urbana

Un material interdisciplinar care incearca sa prezinte diferite moduri de a citi si de a intelege un oras, realizat in timpul proiectului "Ia-ti orasul inapoi!" derulat de Asociatia Komunitas. Am coordonat atat proiectul educational care a avut o durata de 16 luni, cat si aceasta publicatie rezultata din el, contribuind totodata cu scrierea a 2 capitole.
La baza, publicatia ar fi trebuit sa fie un manual destinat elevilor din Bucuresti si din alte orase ale tarii, totodata un suport de curs pentru o posibila materie optionala cu acelasi nume, predata in licee.Pentru ca a fost o initiativa in premiera in Romania si nu a existat un precedent din care sa ne inspiram, pentru ca am lucrat intr-o echipa numeroasa, care s-a pus cu greu de acord asupra unor coordonate generale, pentru ca a fost dificil sa gasim un limbaj accesibil adolescentilor, manualul a devenit ghid. Temporar, deoarece, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, diferitele grupuri care au participat la crearea lui si-au propus sa realizeze si manuale adevarate: fie de educatie asupra mediului construit, fie de antropologie urbana pe intelesul adolescentilor, fie toate acestea combinate, la care s-ar adauga chiar si mai multe discipline.

http://issuu.com/marius_huza/docs/ghidul_de_educatie_urbana

Squatul ca nucleu social si spatiu alternativ de locuire

Teza mea de dizertatie sustinuta in 2006 la SNSPA, Bucuresti, in cadrul Masterului de Antropologie Sociala si Dezvoltare Comunitara, bazata pe o cercetare sociala pe care am derulat-o timp de 4 luni in urmatoarele orase: Berlin, Poznan, Lisabona, Barcelona. 

http://issuu.com/miruna10x/docs/squatul_ca_spatiu_alternativ_de_locuire

o dau cu flow molecular

flowul molecular

prin orasul incert

ma face sa calc mai atent

extraordinar de constient

si alert

realitatea se scurge o data cu mine

dar e setata pe modulul lent

raspund la apel

la domnu ofiter

gindacu zero zero zero

nimic nu ramine la fel

totul se destrama

si se recompune dupa un alt model

pe un zid pustiu

e scris mare LOVE

si ma trezesc ca nu mai stiu

cind realitatea e gri

sau cind realitatea e mov

Misterele din Parcul Tineretului

Povestea asta de vi-o zic e chiar pe bune. Mi s-a intimplat prin toamna lui 2011, cand ma intorceam tacticos acasa cu bicicleta. Eram la o trecere de pietoni nesemaforizata de pe Calea Serban voda si asteptam sa se simta vreun sofer sa opreasca. Intotdeauna am avut oroare de soseaua asta, fie ca am locuit pe o parte a ei, fie pe alta. Ani de zile am gravit in jurul ei si mereu am perceput-o ca pe un fel de bariera urbana, dar si mentala. Uneori, cand trebuia sa traversez ca sa imi cumpar apa, simteam ca plec in nush ce mare explorare. Pe cele 2 parti ale soselei sint lumi diferite, si nu aveam chef mereu sa sar dintr-una in alta, sau sa o accesez pe aia mai nefamiliara. La fel e si acum.

Revenind la trecerea de pietoni nesemaforizata: in cele din urma mi-a sarit tandara si am traversat cu tupeu, pe linga bicicleta, fortind un sofer sa opreasca. A pus frina in ultimul moment, desi avusese tot timpul din lume ca sa nu faca asta. Aproape m-a calcat. I-am aratat degetul mijlociu si i-am strigat ceva urit printre dinti. Cind am ajuns pe partea cealalta a soselei, am vazut cu coada ochiului ca tipul a intors brusc masina la 90 de grade si se indrepta vertiginos spre mine. Apucasem sa ma urc deja pe bicicleta, iar planul era sa fac imediat dreapta pe strada Gheorghe Lupu. Dupa ce am perceput intr-o fractiune ca dementul vine dupa mine, am bagat mare viteza pe bicicleta, am virat dreapta, dar aproape ca m-a ajuns. Pentru ca eram la mine pe zona, stiam ca straduta se infunda in Parcul Tineretului, fiind una dintre cele 5 unice stradute din zona respectiva, care se deschid direct intr-un parc. Bineinteles ca mafiotul (da, avea moaca de mafiot prost) s-a blocat ca un fraier la intrarea in parc, iar eu am tulit-o instant pe o alee intunecata. A iesit din masina si a inceput sa urle ca un....am eu un vers dintr-o poezie mai veche...dinozaur ratat din perioada mezozoica.

In fine, unde vroiam de fapt sa ajung. Dupa ce am patruns de pe straduta in parc, existau 2 mari posibilitati: sa fac stinga pe o alee mai putin populara si mai putin frecventata, foarte intunecata, sau sa fac dreapta si sa ies in preajma pistei de biciclete si a skate-parkului din Tineretului. Pentru ca aveam asa o spaima ca daca fac dreapta face si el cumva si ma prinde, am facut stanga, aleea cu pricina fiind un loc mai dubios, in care un necunoscator nu s-ar aventura cu una cu doua.

Iata aleea ziua, arata mai degraba "inviting", dar noaptea nu e chiar asa...

Si sa vedeti faza: am mers ce-am mers, inca speriata, cind deodata mi-a rasarit in fata ochilor urmatoarea dubiosenie: in puterea noptii, undeva aproape de fostul crematoriu, un tip imbracat asa cam ca pe la 1800 in Romania, pe stilul oriental, in opinci (da, tin minte mai ales acest amanunt, avea opinci) si cu zurgalai prinsi pe picioare si pe alte parti ale corpului, statea pe buza dealului si executa un dans ciudat. Din viteza bicicletei am ramas masca si, dupa ce l-am lasat in urma, inca nu eram sigura ca ceea ce am vazut era adevarat sau era o mica halucinatie de-a mea. Dar tipul era, sau parea real, si zurgalaii i-am auzit mai mult timp dupa. Nu m-am intors inapoi, pentru ca ma temeam sa nu ma prinda dinozaurul. Culmea, de aratarea asta nu mi-a fost frica deloc, frica mea era sa scap cu bine din alergatura. Am coborit in capatul aleii, pe la scarile de la intrarea in parc, unde stau de obicei liceenii, si m-am intors pe pista de biciclete, dupa ce am asteptat vreo 20 de minute linga o casuta de electrificare, sa fiu sigura ca nu ma asteapta in capatu stradutei soferul.

Povestea asta nu prea am zis-o la multa lume, ca am uitat repede de ea.

Dar pentru ca in noaptea asta am fost iarasi prin Parcul Tineretului, mi-am adus aminte brusc si m-am tot gindit: ce sa fi fost frate? Vreun alternativ new age care isi facea ritualul nocturn? O vedenie de-a mea? Sau ceva fantoma bintuitoare?

Uite, chestia e asa: mi-a povestit mie odata doamna Mihaela, administratoarea parcului Tineretului, (poate ati vazut-o vreodata prin parc, umbla de colo colo pe toate aleile intr-un soi de mini-masinuta) de valea aceea care coboara de la skate park inspre lac. Cica se numeste Valea Plingerii. Bine, altii sunt de parere ca intregul parc a fost denumit pre vremuri Valea Plingerii. Inainte de amenajarea parcului, intre 1965 si 1974, aici era un maidan-groapa de gunoi, unde isi improvizau colibe oamenii cei mai nevoiasi.
Cam asa ceva:

Dar mie doamna Mihaela mi-a mai spus o legenda pe care nu stiu exact de unde a preluat-o, sau daca pur si simplu a scornit-o ca sa para mai interesanta. Cu mult timp inainte sa ajunga groapa de gunoi, pe la 1800 si ceva (mai mult), in aceasta vale a avut loc un macel: in vale erau adunati "machedoni" (cuvintele ei), care sarbatoreau ceva (nunta, petrecere cimpeneasca, nu se stie exact ce), si care de fapt fusesera atrasi acolo ca intr-o cursa (nu se stie de cine), pentru ca au fost cu totii impuscati din virful dealului, pina la unul. De atunci i-a ramas locului si numele de Valea Plingerii. Cica...

Nah poveste.
Pentru prima data, in seara asta, plimbandu-ma prin parc, am asociat cele 2 amintiri (ce mi-a spus tanti Mihaela & ce am vazut eu) si mi s-a parut cel putin amuzant, ca sa zic asa.
In concluzie, nu stiu exact ce-a fost treaba asta - dar a fost singura data in toti anii de locuire pe linga parc si in zecile de explorari nocturne ale aleii respective (practic strada noastra era perpendiculara pe aceasta alee) cind am vazut un tip imbracat astfel, cu zeci de zurgalai pe el, dansind senin cu luna :)