Despre urbanismul "grassroots"

Acest articol pune punctul pe i într-o chestiune care mă frământă demult: ce șanse are urbanismul de tip ”pop up”, ”de jos în sus”, ”grassroots” sau numit metoforic ”acupunctură urbană” să schimbe cu adevărat actuala paradigmă, să genereze o mișcare socială inclusivă, capabilă să acționeze asupra felului în care relaționăm cu orașele și producem spațiul urban.

Ei bine, articolul ăsta zice pe șleau: n-are nici o șansă, atâta timp cât cei care inițiază abordări alternative ale spațiilor urbane nu se unesc și nu reușesc să formeze o mișcare puternică și atenție, politică! În lipsa unei astfel de mișcări, toate intervențiile urbane rămân cazuri relativ izolate, care acționează doar local și schimbă în bine lucrurile pentru un număr mic de oameni – oricât ar fi ele de reușite, inovative și cu potențial de replicare.

Da, astfel de proiecte pot să propună, să testeze, să structureze și să consolideze diverse instrumente de lucru în/cu spațiul urban & diversele comunități care îl populează, dar sunt mari șanse ca foarte puține persoane să preia și să utilizeze în mod activ astfel de instrumente. Dacă vrem ca practicile alternative urbane să ajungă la cetățeanul obișnuit, care să le pună în aplicare în mod concret, este nevoie de foarte multă muncă de organizare comunitară, ori aici se cam rupe filmul de multe ori, pentru că puțină lume e dispusă să se bage în treaba asta. De ce? Pentru că organizarea comunitară, o chestie super tare de altfel, poate fi în același timp un proces dificil și istovitor. Este mult mai lejeră poziția de inovator care pilotează și experimentează/testează practici de intervenție în mediul urban, propunându-le apoi altora pentru multiplicare. Doar că de cele mai multe ori, tind să cred că, pur și simplu, ele nu se multiplică, așa, de la sine și neîmpinse de la spate.

Pe de altă parte, grupurile de inițiativă civică auto-organizate (adică acele grupuri care chiar fac organizare comunitară) se construiesc adeseori (dar nu exclusiv) în jurul unor probleme urgent de rezolvat – cu alte cuvinte, oamenii se activează mai ales atunci când ceva le amenință în mod indirect (sau chiar direct) ograda extinsă (casă, stradă, cartier etc), dar nu se activează neapărat pentru a preveni eventuale probleme, pentru a utiliza instrumente de activare urbană anterior testate de alții, pentru a-și face, pur și simplu, orașul un mediu mai plăcut sau pentru a căpăta putere de decizie, adică putere politică.

În afară de aspectele menționate mai sus, mai este încă un lucru – după mine ingredientul cel mai important care împiedică coagularea unor forțe care să aibă ceva de spus în ceea ce privește modelarea spațiului urban în peisajul local din România: faptul că actorii preocupați de urbanismul participativ (mă refer aici la ONGuri și diverși experți, nu la grupurile civice) sunt mai degrabă focusați pe propria afirmare și recunoaștere publică, pe evidențierea propriilor metode de lucru și doar adiacent pe clădirea și mai ales MENȚINEREA unor punți de legătură cu alți actori. Așadar, toate inițiativele rămân cumva individuale, în cele din urmă, fără prea multă putere de a genera și consolida o nouă paradigmă, care să reușească să producă schimbare la nivel politic sau de politici publice.

Stefan Ghenciulescu rezuma treaba asta într-un articol mai vechi: ”Deci ești într-o permanentă luptă. Uneori eliberezi strada ca să ți-o fure altcineva. Fără nivelul macro, nu stai decât să faci chestii mici, funky, dar care nu au niciun viitor. Dacă rămâi doar la nivel macro, instituțional, nu faci de fapt nimic, pentru că nu ajungi să faci lucrurile concrete, să testezi. Asta e o problemă generală pe scena culturală românească, pentru că încă nu-i nimic care să lege planurile și să garanteze cât de cât un viitor pentru toate chestiile astea mici.”
(http://www.scena9.ro/article/cum-deschidem-bucurestiul)

Visăm la rețele de interese comune în domeniul urban, ai căror membrii să acționeze atât individul cât și colectiv, dar mai ales complementar, însă în realitate ne vine greu să ne asumăm până la capăt responsabilități, să lucrăm unii cu alții sau pur și simplu să înțelegem mecanismul lucrului împreună, al felului în care se împart responsabilitățile, al faptului că fiecare rol dintr-o echipă contează și că, în proiecte, toate lucrurile, activitățile și rolurile sunt la fel de importante. E și normal, având în vedere că în școala românească exercițiul lucrului în echipă e o specie rară sau chiar dispărută din capul locului, la fel ca și aprecierea meritelor celorlalți.

Colac peste pupăză, vine și competiția pentru finanțări și granturi, acaparată, așa cum îmi zicea cineva mai demult, de logica individualistă și competitivă a pieței. Astfel încât activează fiecare pe pielea lui, încercând să atragă propriile granturi și simțind din plin greutatea gestionării multiplelor roluri care îi revin, sau, cel mult, în cadrul unor gășculițe care reușesc cumva să împartă diverse resurse.

Concluzia: perpetuăm în cadrul așa zisei societăți civile aceleași stereotipuri din restul societății, pe care am vrea să le vedem schimbate. Ne dorim să vedem în jur mai multă solidaritate, dar ahh ce greu e să manifești tu însuți solidaritate, sub diverse forme, în diverse contexte sociale, în cadrul propriei bresle sau față de alte realități urbane, ca să re-ajung de unde am pornit.

Cu toate acestea, îmi păstrez încă speranța că suntem pe drumul cel bun, că fiecare are lecțiile lui de învățat, experiențe prin care trebuie să treacă pentru a dobândi o perspectivă mai largă și mai generoasă asupra felului în care funcționează lumea (împreună) și în care se produce transformarea (anevoioasă) socială. Și că toate inițiativele răzlețe de intervenții în spațiul urban reprezintă etape în procesul complex de generare și consolidare a unei noi paradigme, care să chestioneze felul în care ne producem orașele, care să aducă un suflu nou, compus din acțiune și inspirație, deopotrivă, și care să capete, la un moment dat, puterea bulgărelui de zăpăda care se rostogolește într-o avalanșă.

EXPERIMENT ANTROPOLOGIC - CASA POPORULUI

Am realizat acest experiment in cadrul unui proiect al Asociatiei Komunitas. Scopul activitatii a fost sa sondeze perceptiile urbane ale copiilor, in legatura cu diverse spatii din Bucuresti. Grupa de varsta cu care s-a lucrat a fost cea de 11-12 ani; copiii au primit fotografii alb negru printate pe hartie A4, infatisand diverse tipuri de spatii urbane, iar sarcina a fost aceea de a trasa propuneri de imbunatatire a spatiilor respective. Casa Poporului a fost doar unul dintre spatiile utilizate in exercitiu. Nu toti copiii au realizat propuneri efective de imbunatatire, dar desenele realizate ofera cu siguranta o masura a perceptiei lor asupra acestei cladiri.

SPAŢIUL PUBLIC - UN SPAŢIU CARE ÎŢI APARŢINE!

”Spaţiul public - un spaţiu care îţi aparţine” reprezintă un capitol pe care l-am scris în Ghidul de educație urbană lansat în 2011 şi care abordează diverse aspecte şi problematici legate de spaţiul public, traduse pe înţelesul adolescenţilor şi tinerilor! Printre temele abordate în acest capitol se numără: street art, arta publică, intervenţii urbane, mişcări sociale urbane, sporturi urbane, probleme ale spațiilor publice contemporane (supravegherea, privatizarea etc). Lectură plăcută!

PDFul poate fi citit şi descărcat aici:
http://asociatia-komunitas.ro/images/resurse/06_Spatiul%20public.pdf

 

Viata sociala a orasului

Capitol pe care l-am scris in cadrul publicatiei Ghid de educatie urbana. Capitolul reprezinta o incercare de a face anumite elemente de antropologie sociala si urbana accesibile adolescentilor. Alaturi de capitolul mentionat mai sus, "Spatiul public - un spatiu care iti apartine", aceste publicatii vor sta la baza unui viitor Manual de antropologie urbana, pe care il voi realiza alaturi de colegii din Asociatia Komunitas.

http://issuu.com/miruna10x/docs/viata_sociala_a_orasului

Spatiul public - un spatiu care iti apartine

Capitol pe care l-am scris in cadrul publicatiei Ghid de educatie urbana. Am incercat sa adun laolalta diverse notiuni legate de spatiul public, imaginandu-mi modalitati prin care acestea ar putea fi predate unor adolescenti de 15-17 ani.

http://issuu.com/miruna10x/docs/spatiul_public_pe_intelesul_adolescentilor

Ghidul de educatie urbana

Un material interdisciplinar care incearca sa prezinte diferite moduri de a citi si de a intelege un oras, realizat in timpul proiectului "Ia-ti orasul inapoi!" derulat de Asociatia Komunitas. Am coordonat atat proiectul educational care a avut o durata de 16 luni, cat si aceasta publicatie rezultata din el, contribuind totodata cu scrierea a 2 capitole.
La baza, publicatia ar fi trebuit sa fie un manual destinat elevilor din Bucuresti si din alte orase ale tarii, totodata un suport de curs pentru o posibila materie optionala cu acelasi nume, predata in licee.Pentru ca a fost o initiativa in premiera in Romania si nu a existat un precedent din care sa ne inspiram, pentru ca am lucrat intr-o echipa numeroasa, care s-a pus cu greu de acord asupra unor coordonate generale, pentru ca a fost dificil sa gasim un limbaj accesibil adolescentilor, manualul a devenit ghid. Temporar, deoarece, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, diferitele grupuri care au participat la crearea lui si-au propus sa realizeze si manuale adevarate: fie de educatie asupra mediului construit, fie de antropologie urbana pe intelesul adolescentilor, fie toate acestea combinate, la care s-ar adauga chiar si mai multe discipline.

http://issuu.com/marius_huza/docs/ghidul_de_educatie_urbana