Deunazi, am citit un articol despre parenting in Marea Britanie. Iata-l:
http://oanabotezatu.ro/mama-copilul/mamainaltatara-ce-a-invatat-oana-despre-parenting-in-marea-britanie/
Hmm, ce sa zic beneficii cu carul pentru mamicile din Marea Britanie. Pai sa vedem cateva drepturi (gratuite) pe care le are o mama platitoare de taxe in UK (le-am selectat pe cele care mi-au atras atentia):
-ecografii minime in sarcina;
-moasa care se ocupa de tine pe tot parcursul sarcinii si cu care nasti (regula, nu exceptia);
-multe nasteri in apa;
-health visitor,care, auziti aici „va urmari dezvoltarea lui pana la 14 ani si care, alternand cu moasa, viziteaza mama si copilul acasa in prima zi dupa nastere, oferindu-i mamei atat suport emotional, daca are nevoie, cat si ajutor cu anumite provocari ale noului statut, cel de mama, cum ar fi, de exemplu, atasarea bebelusului la san”
-oportunitati de socializare si cursuri gratuite pentru bebelusi
Experienta mea (si a multor altor mamici, banuiesc) a fost cu totul altceva decat cele descrise aici. Ecografii cu nemiluita in sarcina; pe unele, exasperata, le-am refuzat – mi se pareau extrem de dese si de invazive, la fel cum am refuzat si cateva monitorizari cardiotocografice ale bebelusului. Ceea ce desigur, a atras critici peste critici. Nastere in apa? Dar cine a mai pomenit asa ceva? In afara de tatal copilului, nici macar o singura persoana din jurul meu nu m-a incurajat in acest sens. Drept pentru care am abandonat ideea. Nastere acasa? Doamne fereste, s-ar fi lasat cu discutii interminabile printre membrii familiei.
Health visitor? Cat de minunat ar fi fost sa ne fie o astfel de persoana alaturi in primele zile de dupa nastere, atat de grele, atat de pline de nesomn si de nestiinta, cu depresia post-natala batand la usa, cu un start lin al alaptarii ratat. Alaptarea (despre care pregatesc cat de curand un post), despre care credeam ca va fi cea mai naturala si mai simpla chestie din cate aveam de facut in noua viata de mamica, s-a dovedit unul dintre cele mai grele hopuri de trecut. Tentatia abandonarii alaptarii a fost foarte mare la mine si a durat cam 2 luni. Apoi lucrurile s-au reglat, chiar si fara ajutorul unui consultant in alaptare, pe care eram prea obosita sa il caut si sa il contactez, dar vai, cat de super ultra misto ar fi ca statul sa iti puna gratuit la dispozitie un consultant sau un health visitor din asta, in astfel de momente cruciale din viata de proaspat parinte...Nu ca ar fi Statul cea mai prietenoasa si mai dorita entitate din vietile noastre, dar daca tot ne forteaza sa pompam tribut financiar cu nemiluita, ca sa il tinem in viata, poate ar putea sa dea ceva mai mult inapoi.
Sa trecem acum la socializarea bebelusului si cursurile gratuite de tipul celor descrise de autoarea articolului. Astfel de cursuri gratuite o sa vedem noi, mamicile autohtone, la pastele cailor. Asta e clar, nu-mi fac sperante aiurea. Cursuri gratuite cu bebe fac si o sa fac la mine acasa, zi de zi, punandu-mi la bataie imaginatia si pofta de joaca. De socializare ce sa zic; nu ma numar printre norocoasele care sa fi avut prietene deja mamici, prietene care au nascut in aceeasi perioada, cu care sa schimbe o vorba, o parere sau sa imparta o plimbare in parc etc.
Dar oricum, in haosul urban si cotidian in care traim, orice socializare cu cele cateva mamici cu care am inceput totusi sa comunic, din cand in cand, si care au nascut aproximativ in aceeasi perioada, este destul de dificila. Sa fim seriosi, cum am iesit cu caruciorul din mica noastra bula de liniste formata din strada pe care locuim si parcul din apropierea ei, incepe haosul.
O iesire cu caruciorul in oras este o lupta continua. Da-i si lupta-te cu gropile din asfalt, cu masinile parcate pe trotuare, cu fel de fel de alte obstacole. Ia carutul in spinare cu tot cu copil (daca poti, desigur) pe la diverse statii de metrou sau incearca sa te urci cu el in tramvai. Desigur, exista Sfantul Marsupiu, dar poate nu intotdeauna ai chef de carat copilul agatat de tine sau poate uneori nu are el chef sa stea atatea ore in marsupiu. Iar cand pleci cu marsupiul, intotdeauna tre sa mai cari si rucsacelul cu apa, scutece si alte lucruri trebuincioase.
Ca sa nu mai vorbim de dificultatea coordonarii si programarii oricarei intalniri, in vietile agitate pe care le ducem (eu una nu-mi vad capul de treburi si responsabilitati extra-bebe). Poate daca traiam intr-un oras mai mic puteam sa iesim intr-un anume spatiu public in care sa ne vedem cu persoane cunoscute fara sa fie nevoie sa punem mana pe telefon. Sa dam pur si simplu unii de altii, sa schimbam o vorba, sa ne bucuram impreuna ca existam si ca ne-am intalnit, fara sa ne mai straduim atata sa programam o simpla intalnire la care poate nici nu mai reusim sa ajungem, in final (ca doar suntem oameni liberi, nu?...)
In fine, am plecat de la Marea Britanie si am ajuns in alta parte. Ce sa-i faci, flow-ul de ganduri si observatii este puternic in perioada aceasta...
