Conceptul lui fusese de a evada, în mod simbolic, pe o insulă urbană și de a clădi, timp de o zi, un spațiu plin de viață, artă, culoare, activități alternative și mai ales oameni. În comunicatul de presă al evenimentului ne exprimam speranța că o astfel de insulă – un spațiu public valorificat - se poate transforma într-o bună zi într-un arhipelag urban.
O lună mai târziu organizam și ediția a doua. Dincolo de obiectivele declarate și ideile din spatele lor, experiența urbană pe care am trăit-o organizând acest mic eveniment și locuind efectiv pe insulă timp de o zi și o noapte a fost una fabuloasă. Am transportat lucruri la fața locului cu tractorul obținut prin rugăminți de la doamna Mihaela, administratoarea parcului, cățărați în vârful grămezii din remorcă, cu gura până la urechi. Am ascultat muzică până în zori și am dansat. Am montat căsuțe de păsări. La ediția a doua, am zburat cu hamacul printre copaci, cu o tiroliană improvizată ad-hoc de niște băieți. Am cunoscut oameni, printre care și viitorul tată al copilului meu.
Cinci ani mai târziu, mă plimb cu cu fetița mea și cu tatăl ei prin parc, într-o zi calmă și frumoasă de septembrie. Poposim pe insulă, care este invadată de vegetație și totuși cumva scorojită. Mulți dintre copacii prin care zburam cu hamacul s-au uscat. Alții au rămas doar niște cioturi. Căsuțele de păsări au dispărut demult. Insula neîngrijită aproape se scufundă. Arhipelagul de spații urbane pe care l-am visat s-a transformat într-un arhipelag de căutări, pierderi, găsiri și regăsiri. Lumina de septembrie cade nepăsătoare peste parc, peste oameni, peste skateri, peste căruciorul în care ne plimbăm fetița, peste proaspătul teren de tenis de lângă skate park, care a confiscat o bucată mare de spațiu verde și a privatizat-o. Încă ne căutăm o insulă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu