Hai la 2 Mai! (si la vama_veche)

Partea I: Tripul cu familia si cu hippiotii

Ca sa intru din prima in miezul problemei, voi spune despre 2 Mai ca este satul unde mi-am petrecut vacantele de vara cativa ani buni la rand, impreuna cu familia. In 2 Mai am vazut pentru prima data hippioti pletosi cu chitari, corturi pe plaja si nudisti. Ma fascina felul in care se spalau nudistii la niste dusuri improvizate chiar in drum, total descoperite si amestecate pe sexe. Dusurile nu se aflau departe de plaja nudistilor si de asa numitul Nudi Bar. Acum nu mai stiu daca acest bar s-a numit la fel in toti anii trecuti, in orice caz denumirea asta este cea mai recenta. In 2 Mai-ul anilor 2013, Nudi Bar este imprejmuit cu sarma si incuiat, iar dusurile cu pricina arata ca o relicva antica, napadita de vegetatie si soparle.

Faceam parte din categoria de copii care veneau cu familia la 2 Mai si stateau in gazda la lipoveni. Mai exista si alta categorie: copiii care stateau cu parintii la corturi pe plaja, fie la textilisti, fie ”la nudisti”. Astia din urma sigur o ardeau cel mai cool, pentru ca aveau contact direct cu hypeul de 2 Mai, aveau mai multa libertate, aveau voie sa umble singuri si mai ales aveau voie sa stea pe terasa Nudi Bar, care in vremurile ei bune era supraincarcata de boema artistica-hippioata, si din care razbateau non-stop acorduri de muzica buna si veche din anii 60-70. Si sigur asistau la destrabalari de tot felul.

Familia mea nu mergea la terasa Nudi bar, doar tranzitam pe acolo in drum spre Micul Golf. Cu toate astea, tripul hippiot s-a prins la marele fix pe mine. Deja la 11 ani ma imbracam in ii colorate si purtam cu mandrie tricou cu Beatles. Intre orele 12-16, cand parintii mai trageau cate un pui de somn in camerele lipovenilor, ma strecuram afara din curte si dadeam cate o raita prin sat. Uneori il mai luam si pe fratemeu (mai mic cu 4 ani) cu mine, dar mai mult ma enerva si ma incurca. Aveam grija sa ma imbrac fie cu tricoul cu Beatles, fie cu ceva cat mai colorat si mai iesit din comun, atat cat imi permitea garderoba. Cel mai adesea mergeam sa o frec si sa ma zgaiesc prin statia de microbuze, de unde se revarsau regulat incarcaturi de hippioti cu rucsaci in spate, gata de mare, gata de corturi, gata de muzica si de betivaneli. Imi placea sa ma uit la ei si sa ii studiez, si speram ca ma vor baga si pe mine in seama.

 Mie imi placea si chestia cu gazdele. Era ca si cum mergeam in vacanta la un fel de bunici. Bunicii din alta localitate pe care mi-i doream mult si pe care nu ii aveam, pentru ca in realitatea locuiam la o aruncatura de bat de toti bunicii. Uneori stateam 2 sau 3 ani la rand la aceeasi gazda, dar totul era la voia intamplarii. Ne cazam acolo unde gaseam liber. In fiecare vara, cand ajungeam in sat, mai intai stateam pe loc, pe langa masina (masina bunicilor sau masina prietenilor de familie, pentru ca ai mei n-au avut mult si bine masina) sau pe langa microbuzul cu care ajungeam, iar tata, sau tata si mama, sau mama, intr-una din formulele astea, plecau sa caute gazda. Desigur, preferam curtile aflate pe partea cu marea, mai ales cele din care se putea iesi direct la apa. Dintre toate gazdele unde am locuit, o tin cel mai bine minte pe Fenia. Cu Fenia aranjam sa ne si gateasca. Inca mai traieste, iar familia ei si-a deschis o terasa mica si cocheta, aflata pe drumul principal din 2 Mai. Imposibil sa nu o observi. Are un copac crescut chiar in mijlocul terasei, pe care l-au valorificat intr-un mod minunat, si care ofera un decor placut.

Surprinzator, in 2 Mai-ul din 2011, an in care am redactat articolul de fata, am regasit acelasi trip de chill out pentru familii si copii. Chiar m-a emotionat toata pacea asta. De fapt m-am emotionat pentru ca am redescoperit 2 Mai-ul cu totul. Imi aduc aminte ce mi-a zis mai demult Mihai, un pescar din 2 Mai cu care ma imprietenisem: cine a apucat sa inghita o data apa de mare aici, va reveni tot restul vietii in acest sat, nu mai are scapare. Atunci i-am ras in nas, dar in zilele cand am scris aceasta poveste, mi-am reamintit brusc de vorbele lui, apoi m-am tot gindit cum am renegat eu locul timp de citiva ani, pina cind am ajuns sa inteleg ca de fapt e un loc care m-a marcat si pe care il iubesc.

Cu Mihai si alti pescari din Micul Golf

Partea II: Marea schisma

Sa va zic ce s-a intamplat. Povestea incepe acum multi ani, cind mi s-a luat de Vama Veche. Intr-o prima faza am continuat sa vin aici, dar cu un soi de sila fata de tot ceea ce se intimpla in acest sat si cu sentimentul ca nu imi gasesc locul. Intr-o alta faza, am jurat despartire eterna fata de Vama Veche. In Vama Veche incepusem sa merg pe la 18 ani, era ceva chiar si mai tare decat 2 Mai. In Vama Veche am trait experiente initiatice de tot felul. In Vama Veche mi-am cunoscut o parte din prietenii alaturi de care am parcurs ulterior bucati lungi de viata. In Vama Veche mi s-au deschis orizonturile de tot felul. Apoi au inceput decandenta locului si boomul turistic distructiv, la care am asistat pe viu, pas cu pas, alaturi de toti cei care frecventau Vama. Un fel de agonie prelungita, care a durat ani in sir si care s-a finalizat cu o victorie. Trist, dar victoria nu era a noastra, a celor (relativ) putini care ne bucuram de plajele pustii si salbatice din Vama. Locul a devenit al altora, al multimilor de tineri in cautarea unui loc „alternativ” dar mai ales al banilor, al capitalismului mirsav si al prostului gust desavarsit.

O bucata de timp ne-am mai furisat pe unde puteam in Vama, stateam in locuri mai ascunse sau mai izolate, fie cu cortul, fie la gazde neatinse de microbul dezvoltarii. Se intampla sa stam saptamani la rand in Vama, fara sa frecventam zona „centrala” bantuita de turisti. Mergeam doar pe anumite drumuri, de care nu stia nimeni, si ne faceam cumparaturile de la vechea alimentara din sat. „Ascunzisul” asta l-am practicat de multe ori cu o prietena numita Ioana. Vreo 2 veri am mai stat si prin 2 Mai. Uneori era chiar tare: ne inhaitam cu tot felul de oameni interesanti si petreceam momente deosebite. Multi dintre acestia erau straini, pe care ulterior i-am si vizitat in tarile lor, in verile de calatorie cu autostopul prin Europa.

Intr-un an, ne-am imprietenit cu Catalin, patronul celei mai avangardiste terase din Vama, numita Vama 9. Ala a fost un loc tare special, pe care putini au stiut sa il aprecieze. Acolo am ascultat prima oara muzici precum Morcheeba, Manu Chao, drum n bass si altele. Asta se intampla acum vreo 10 ani. Mai tarziu, cand am petrecut un an de voluntariat in Anglia, am mers la un concert Morcheeba, si dupa concert am abordat-o pe vocalista negresa care mi-a scris un super autograf pentru Catalin. I l-am trimis prin posta si a fost foarte incantat. Intr-o toamna, prin septembrie, la final de sezon, Catalin ne-a lasat pe Ioana si pe mine sa preluam barul terasei si sa incercam sa vindem ce mai era pe stoc. Luase teapa de la barmanii care fugisera cu banii din casa, asa ca oricum i se cam rupea ce se mai intampla cu restul de bauturi. Dar pentru mine si pentru Ioana a fost o experienta de neuitat. Puneam ce preturi aveam noi chef, inventam combinatii de cocktailuri, desi habar nu aveam de asa ceva. Si culmea, chiar am avut succes: la acest final de sezon, Vama 9 era plina de oameni, dupa ce mai toata vara statuse goala si neluata in seama. Catalin era uimit, la fel erau si patronii din terasele vecine, cum ar fi de exemplu vestitul Bibi, care intr-o seara a dat o raita prin terasa, de curiozitate, sa vada care e treaba pe acolo si de ce e plin de oameni. Ioana si cu mine ne distam la maxim, si luam totul ca pe o joaca, dar joaca asta era destul de serioasa si de meseriasa. Mai putin noaptea tarziu, cand muream de somn, dar trebuia sa stam sa pazim terasa. Asta era pretul distractiei.

Sunt multe de povestit despre Vama Veche, dar vroiam de fapt sa ajung la momentul cand mi s-a luat si am jurat sa nu mai calc vreodata pe acolo. Pur si simplu Vama devenise insuportabila; si extrem de jegoasa; nici macar nu mai aveai pe unde sa te ascunzi; nici macar nu mai merita sa faci asta. Asa ca am luat hotararea, intr-un moment de dezgust, sa nu mai am de-a face cu acest loc. Si chiar nu am mai avut de-a face cativa ani la rand. De prin mai 2007. Greseala a fost ca am bagat si 2 Mai-ul in aceeasi oala, pe nedrept. Si in 2 Mai fusese boom turistic, satul devenind extrem de popular; si in 2 Mai se produsesera schimbari, dar ele nu au fost niciodata atat de profunde ca in Vama. Dar la aceea, vreme, din teribilism, dar si din cauza faptului ca descoperisem calatoriile low cost si cele cu autostopul, prin Europa, am bagat cele 2 sate in aceeasi categorie de locuri cu care nu mai vroiam sa am de-a face.

Una peste alta, n-am mai dat pe la 2 Mai si Vama Veche cativa ani la rand. In schimb am colindat cu autostopul plajele din Portugalia, Spania, Grecia, Franta. Mai precis le-am squatat cu cortul. Si a fost extrem de frumos. Dar asta merita o poveste noua.

 Cu cortul pe o plaja in Spania

Partea III: Despre impacare, tanti Maria si mansarda din povesti

In fine, anii au trecut si am uitat de juramantul pe care il facusem, de a nu mai calca prin Vama Veche. In 2010 am zis sa mai fac o incercare. In iulie am mers cu Elena si cu Ana, pe stilul „hai sa ardem o vama”. Elena avea un contact la nush ce gazda de treaba, ne-am cazat toate 3 intr-o camera relativ ieftina, si am petrecut o saptamana cam chinuita; a plouat peste jumate din timp, plaja mi se parea mizerabila, ca si intreg satul; eu nu aveam chef de lume, eram dupa o perioada de oboseala maxima si tot trageam la periferiile plajei, unde imi doream sa construiesc adaposturi pentru soare si sa ma uit din apa la macii crescuti in dunele de pe margine.

Fetele erau mai pe normalitate: terasa Ovidiu, plaja centrala obisnuita etc. Am descoperit terasa de linga cherhana, o mica oaza care de fapt nu era chiar asa oaza, era destul de invadata si destul de scumpa. La intoarcere am cunoscut 2 frati spanioli in statia de microbuz, care incercau sa ajunga la Bucuresti dar nu erau prea siguri cum. Am calatorit impreuna pina la Bucuresti si i-am cazat la mine acasa vreo 3 zile. Am mers impreuna la un party pe terasa MNAC, si erau foarte incintati ca se afla la o petrecere intr-un „palat”. Le placuse si in Vama. Le placea in Romania in general. Au ramas cu impresia ca in Bucuresti locuiesc oameni care te iau de pe strazi ca sa te cazeze la ei acasa, si ca bucurestenii petrec de minune in cladiri somptuoase.

Am zis sa mai bag o incercare in septembrie, cu gindul ca la final de sezon o sa fie altfel. Impreuna cu S. am plecat cu masina la mare. Adica in Vama. Am contactat o veche gazda: tanti Maria. La tanti Maria am stat in diverse moduri de-a lungul anilor: in camere, in curte cu cortul, in hol sau doar pe bancuta din fata casei, la taclale si la o sticla de vin. Faza cu holul e dintr-un an cand a fost furtuna, ne-a fost inundat cortul Ioanei si mie, asa ca a trebuit sa gasim o solutie temporara si moneyless, adica holul de la tanti Maria.

De la tanti Maria am luat curent in 2007, prin zeci de cabluri intinse pe cimpuri, de 1 mai, cand am organizat Cinema Mobil pe plaja din Vama si petrecere electro intr-un mare cort militar, cu Felix si Sylvie, niste prieteni din Anglia. De data asta nu am mai avut nici un fel de probleme cu nimeni, eventurile au decurs pasnic si multumitor. Am organizat chestia asta, desi eram deja in faza de dezgust fata de Vama. Dar am facut-o in ideea ca ne vom crea propria zona, departe de orice, si exact asa a fost: am ridicat tabara cit mai departe pe plaja, aproape de granita cu Bulgaria. Eram complet in filmul nostru, si ajungea la noi cine se aventura mai departe de tot haosul din Vama. A iesit o treaba foarte misto.

instalarea Cinematografului Mobil la Vama Veche
Cinema Mobil la Vama Veche, 2007 - powered by Asociatia Komunitas!

Tanti Maria ne mai oferea pachetele cu mancare in verile cind ramineam fara bani. Tanti Maria este adventista. In iulie 2010, cand plecam din Vama, am reintalnit-o in statia de microbuz; nu o mai vazusem de ceva vreme; i-am luat numarul de telefon si am promis sa revin. In septembrie am sunat-o, numai ca, surpriza, a raspuns fiica ei si a zis ca tanti Maria e bolnava si ca nu mai inchiriaza camere in casa ei, dar ca ne inchiriaza ea daca vrem. Fiica si nepoata locuiau relativ in aceeasi curte, in case diferite, dar nu imi placuse niciodata de ele prea mult. Tanti Maria era tanti Maria. Era altceva. Am hotarit totusi sa ne cazam la fiicasa si am regretat profund. Camera era mica, inghesuita, neaerisita si plina de gindaci. Nu prea aveam de ales, pentru ca ajunsesem destul de tirziu in Vama si nu aveam chef sa colindam satul dupa cazare. M-am gindit ca totusi putem sa ne gasim un coltisor de liniste in curte, dar nu a fost asa. A doua zi se lucra in draci in zona, se auzeau tot felul de masinarii. Pe linga camera noastra era de fapt si drum de trecere, unul din drumurile secrete din Vama si tot treceau oameni incontinuu. Desi eram la o aruncatura de bat de curtea lu tanti Maria, practic aceeasi curte dar un colt diferit, lucrurile nu erau la fel. Simteam ca in acelasi loc sint 2 universuri complet diferite si paralele: universul Mariei, cu casuta pitica si batrineasca, dusul solar, tufele de flori si vita de vie, spalatorul cu oglinda, bucataria in care ne lasa sa ne gatim – o lume care imi fusese familiara si draga ani la rind, si universul rudelor sale, un univers rece, in care totul era facut de mintuiala si in care se simtea doar dorinta de a caza si a lua bani de la turisti.

In afara de asta, in aceeasi noapte am avut ghinionul sa interactionam cu un personaj mega dubios. L-am intilnit la drum de noapte, pe drumul secret, nush cum naiba am intrat in vorba cu el si n-am mai scapat citeva ore bune. Omul se lauda ca a lucrat in SRI si ca facea parte din apropiatii lui Nicolae Ceausescu. Ne-a povestit zeci de istorii pe temele astea, si in final nu stiam ce sa credem: era oare un psihopat cu imaginatie, exista o urma de adevar in ce spunea? Cert e ca o ardea dubios dupa citeva beri. Se tot tinea dupa noi, se lua de oameni... A doua zi cind stateam la plaja, a aparut ca din senin, si mi-a stricat tot filmul. M-am enervat si i-am zis sa se care, ca am venit la mare sa ma relaxez si nu sa socializez. S-a carat, dar la 5 minute ne-am urcat in masina si am zis din nou „gata cu Vama Veche”. Din nou, a fost ceva care mi-a pus capac: am vazut un ciine vomitind pe plaja, faza care s-a adaugat la toata mizeria insuportabila din jur. Mi-am dat seama ca, oricit as vrea sa ma impac cu Vama Veche, nu voi reusi atita timp cit ea va ramine asa cum e acum. Astept asadar momentul cind satul va intra in paragina si cind toata fatada de „loc alternativ” se va prabusi inevitabil. Cind dezvoltarea negindita si tumorile Vamei Vechi vor lasa locul sa isi revina incet incet din boala care l-a cuprins si care il roade treptat.

Si, fugind (iarasi) din Vama, am aterizat din nou la 2 Mai, dupa mai bine de 4 ani de absenta. Iar in 2 Mai am ajuns cam in cel mai tare loc pentru mine: mansarda domnului Rusu. Mi-a schimbat total planul de raportare la 2 Mai.

Partea IV: Mansarda din 2 Mai

Acum citeva vorbe despre povestea cu mansarda. Cum am ajuns acolo: total intimplator. Ne plimbam pe linga vilele de sus cu vedere la mare si ne gindeam ce tare ar fi sa stam acolo. La una dintre case scria „cazare”, asa ca am intrat sa intrebam; erau camere libere (80 lei pe noapte) si gazde cam neprietenoase. Verdictul: nu merita+e prea scump. Ne-am continuat plimbarea si am dat de o vila draguta, pe care scria „de vinzare” + un numar de telefon. Am zis asa intr-o doara sa dam un telefon sa vedem daca nu inchiriaza; am dat si nu a raspuns nimeni; ne-am mai invirtit pe acolo, am intrat o vorba cu o femeie care s-a dus sa-l strige chiar ea pe proprietar, intrind pe un drumeag micut, paralel cu casa. Intr-un final a aparut domnul Rusu: un batrinel simpatic si cumsecade. A zis ca in principiu el nu inchiriaza decit la cunoscuti sau persoane recomandate, dar am insistat si l-am convins; a zis ca ne poate oferi „doar” camera de sus; si sa vedeti cum era camera de sus: o mansarda micuta, cu vedere la mare, asa ca in povesti – la care se adauga o ditamai terasa. Eram in culmea extazului; niciodata nu statusem in 2 Mai intr-o asemenea locatie. Ne-a dat-o cu 50 de lei pe noapte.

Si am petrecut cele mai minunate zile; ma zgiiam incontinuu pe ferastruica sau pe terasa, stateam toata ziua cu marea in priviri si in urechi; noaptea adormeam cu sunetul acela al marii, atit de linistitor; aveam iesire imediata la plaja. Sincer, nu prea mai aveam nevoie de nimic. L-am poreclit pe domnul Rusu „bunicul”. Este un batrin cu o prezenta atit de buna. Are 81 de ani si intretine singur casa, care arata impecabil, la fel ca si mica gradina din fata, cu o alee de trandafiri; imi placea mai ales mirosul supei pe care si-o gatea tacticos zilnic. Ma simteam din nou ca la bunici, ca pe vremea cind veneam cu familia la mare.

Chill out de iunie punctat cu introspectie, agate si telefoane cu fise

In vara urmatoare (iunie 2011), am revenit in 2 Mai. In prima noapte am stat la campingul de la textilisti. Aveam cort si pavilion, cu care planuiam sa ne adapostim de intemperii. Din pacate am descoperit la fata locului ca luasem betele gresite, de la alt pavilion, si ca nu aveam cum sa il intindem. Mai erau si preturile din camping: se taxa cortul mic 5 ron, pavilionul 8 ron si persoana 15 ron! Totalul pentru 2 persoane: cam mare. Nici pe plaja nudistilor, unde poti campa moca nu am vrut sa stam, pentru ca totul e in drum si in vizorul oamenilor care trec. Nici in Micul Golf, unde inghesuiala este prea mare. Asa ca am intins-o din camping si am plecat sa vedem care mai e treaba cu Bunicul. L-am gasit in living, uitindu-se la desene animate. Imaginea asta mi s-a intiparit pentru tot restul vietii :). Nu prea isi amintea de noi, pentru ca avea vederea slabita si nu vedea clar trasaturile persoanelor, dar a zis ca nu ne poate oferi „decit camera de sus”. Cica decit! Am sarit in sus de bucurie. Chiar simteam asta ca pe un adevarat privilegiu: mansarda cu terasa, cu fereastra ca din povesti, cu tot! Din nou cu marea in ochi si in urechi incontinuu, timp de citeva zile! Am simtit ca ma inunda fericirea, la propriu :)

Si cel mai important, in timpul sederii acesteia din 2 Mai, am simtit ca redescopar in mod profund locul si tot ceea ce a insemnat el pentru mine. In cele citeva zile de stat in 2 Mai am mers doar de cateva ori in sat sau prin terase: o data sa-mi cumpar o inghetata, altadata sa maninc o portie de hamsii. In rest am stat doar pe linga mare si ne-am gatit mincare pe terasa la primus. Am facut retrospectiva si introspectie timp de citeva zile; am revazut in minte momente petrecute de-a lungul anilor aici. M-am revazut la diverse virste:copil, preadolescenta, adolescenta, tinara femeie :)) si femeie (sa zicem). Si m-am emotionat pe bune, pentru ca am simtit clar
trecerea timpului si felul in care mi-am lasat diferite virste in urma. Am studiat indelung familii cu copii pe plaja sau in camping. Si mi-am adus aminte de o gramada de chestii la care nu m-am mai gindit de ani buni si pe care le facem in timpul vacantelor de vara cu ai mei.

De exemplu, posta din 2 Mai, pe vremuri – atunci cind nu existau telefoanele mobile. La posta erau doar 2-3 telefoane cu fise, si ca sa apuci sa dai un telefon, trebuia sa stai la coada. Era coada absolut tot timpul. La coada aveai ocazia sa observi oameni si sa socializezi. Eram in vara in care treceam dintr-a 8a intr-a 9, cind am venit la posta ca sa-mi sun prietenele sa vad ce mai invirteau pe acasa, si una dintre ele mi-a transmis ca ii place la nush ce baiat de mine. Uaaa ce m-am emotionat si ce m-am bucurat. Restul sederii in 2 Mai a fost paradis! Numai la asta ma gindeam si de abia asteptam sa ajung acasa :). Apoi mi-am amintit de Micul Golf si de cum mergeam acolo cu tata sa cautam pietre; cautam in mod special agate, si chiar am gasit multe, cu kilogramele in decursul anilor. Circula o legenda potrivit careia un vas cu incarcatura uriasa de agate se prabusise in zona coastelor din 2 Mai.

Habar n-am cit adevar continea legenda asta, dar stiu ca petreceam ore in sir cautind prin gramezile de pietre de pe mal, sau scotind pietre de pe malul marii cu miinile facute caus. Si tresaltam de bucurie atunci cind descopeream in palma cite o agata mica si colorata. Apoi mai era restaurantul Turist unde mincam friptura cu cartofi prajiti. Dar despre restaurantul asta nu prea e nimic interesant de povestit.

Partea V: Cartea si filmul despre 2 Mai

Prin 2003 mi-a venit ideea sa imi scriu lucrarea de licenta despre satul 2 Mai. Si chiar am facut-o! Luni de zile am intervievat persoane care frecventasera satul in perioada anilor 60-90. Ma plimbam de la unul la altul, prin diverse recomandari. Era chiar incitant. Aveam un reportofon micut si era primul meu proiect serios si pe termen lung. In facultate mai mersesem pe teren in diverse sate si mai avusesem mici proiecte de cercetare, dar asta era de departe cea mai tare treaba de care ma apucasem vreodata. Apoi am trecut la interviuri cu satenii. Intr-o iarna am stat „pe teren” in 2 Mai timp de vreo 10 zile. Prin decembrie. Ma gazduia doamna Enescu Evdochia.

In iarna aceea m-a muscat un ciine in 2 Mai. Culmea ironiei, ciinele era extrem de mic si legat, dar nu stiu cum s-a repezit in piciorul meu si m-a capsat grav de tot. Eram in curtea unor oameni carora urma sa le iau interviu. Nu stiam ce sa fac: era miezul iernii, eram singura in sat, nu aveam chef de tripuri la Mangalia cu spitale si din astea, mai aveam inca de lucru pe teren. Asa ca am mers la dispensarul din sat, mi s-a bandajat rana si mi-am propus sa renunt la vaccin. Restul zilelor m-a durut piciorul foarte tare iar rana arata infiorator. Si mai era si foarte frig. Dar mi-am dus terenul la bun sfirsit si am adunat zeci de ore de interviuri. Doamna Enescu la care stateam, fusese invatatoare in sat si avea o gramada de povestit, stateam la taclale cu dinsa. In unele seri imi pregatea „baia lipoveneasca” - mai precis sauna cu pietre fierbinti; orice lipovean are asa ceva in gospodarie. Asta imi prindea foarte bine in miezul iernii.

Am revenit in 2 Mai in toate anotimpurile. In paralel, continuam interviurile cu turistii primordiali din 2 Mai. Intilneam tot felul de oameni interesanti. La un moment dat am calatorit pina la Focsani ca sa ii iau un interviu scriitorului Luca Pitu. In cele din urma am reusit sa imi scriu lucrarea, si chiar mi-am publicat-o la o tipografie mica. Exemplarele rezultate le ofeream cadou celor carora le luasem interviuri si altora doritori. Am recitit de curind fragmente din cartulia asta, numita Povesti de la 2 Mai si chiar mi-a placut, chiar daca am scris-o acum aproape 10 ani. Si mi-am dat seama ca nici macar nu am valorificat destul acest material, in sensul in care el nu a calatorit prea mult si nu a ajuns la foarte multi oameni, desi sint destui cei care l-ar aprecia.

Apoi, prin 2005 parca, a urmat filmul documentar despre 2 Mai. Habar nu aveam sa filmez sau ceva de genul asta, totusi la 2 Mai am pus prima oara mina pe o camera video si am surprins imagini. Ma aflam in sat cu un prieten din Berlin. Era septembrie si stateam cu cortul pe plaja din Micul Golf. El m-a invatat cum se foloseste camera video, si ne-am tot jucat pe acolo cu ea, filmind diverse cadre si mai ales pescarii din zona. Treptat, ideea a prins contur: am zis sa incercam sa facem un film in care sa surprindem segmente din viata satului in afara sezonului. Filmul s-a numit chiar asa: Dupa sezon.

Am mers cu pescarii pe mare, cu dimineata in cap si i-am filmat. Am colindat satul in lung si in lat si am filmat. Am revenit iarna, alaturi de alt prieten din Berlin si din nou am filmat. Intre timp aveam si propria mea camera video. Vorbim de o camera mica, de mina, nu de aparatura profesionista. Am revenit si in primavara. In sfirsit, am colectat materialul necesar si am inceput sa-l editez cu ajutorul unui prieten de la sectia de multimedia din Atf. Filmuletul a fost chiar selectat la festivalul de film antropologic si documentar din Sibiu, Astra Film Fest, sectiunea studentilor – chestia m-a bucurat foarte tare. Nu era cine stie ce de capul acestui filmulet, dar el era prima chestie de felul asta pe care o realizasem vreodata. Acum nici nu mai stiu pe unde este cd-ul..dar cineva s-a gindit sa incarce filmul pe internet. Din fericire. Asa am putut sa-mi revad si eu „opera de incepator”.


Dupa sezon - Documentar from someone on Vimeo.

22-26 iunie 2011 – 2 Mai mix tape

Ma trezesc accidental dis de dimineata si cerul e acoperit cu nuanta mea preferata de violet. Nu mai ma pot desprinde de la fereastra si vad mai tirziu un rasarit de soare fabulos, o intreaga simfonie vizuala, pe cer si in apa. Apoi rasariturile tirzii de luna si stelele cazatoare. Si avioanele suspecte, lipsite de lumini, care strabat cerul cu o viteza foarte mare, si cu o frecventa ridicata. Stam cu orele pe terasa noaptea si ne uitam la constelatii. Stincile care marginesc plaja dupa zona textilistilor, sint incarcate de maci si tot felul de flori de vara. Pe plaja din Micul Golf, Simona Senzual se indreapta pe tocuri spre baracile pescarilor, devenite temporar resedinta echipei de la Pro Tv. Se filmeaza nush ce emisiune, in care vedetele servesc oamenii pe terasa.

Pe plaja, printre vedete, mai este si un magarus care rage din cind in cind. Reflectoare orbitoare noaptea, care insa iti arata locul intr-o noua perspectiva. Pe dig ne putem vedea astfel umbrele reflectate in pietrele uriase, si ne jucam de-a umbrele. Vechiul dig din golf este in marea lui parte sfarimat si prabusit. Inca o data o situatie in care natura cistiga. Imi pare bine ca acum digul este mai greu accesibil si nu se mai poate plimba nimeni cu masina sau cu scuterul. O pisica neagra se ascunde printre pietrele prabusite la malul marii. Mi se pare ciudat sa vad o pisica pe mal. Pe seara, lumina cade blind pe dig, si mai incolo, la apus, scalda in nuante aurii vapoarele din port. E chiar tare.

Observ in repetate rinduri copiii din sat. Pe plaja nudistilor se face parkour de 2 Mai. Pustii sar de pe marginea inalta a plajei direct in nisip. Se dau peste cap. Copiii din sat fac baie altfel decit ceilalti copii. E o relatie mult mai apropiata cu marea, cu plaja. Multi vin la baie fara prosoape si alte accesorii. In alta zi le observ pe plaja pe Maria si pe sora sa. Maria e o fetita vesela de maxim 5 ani, cu codite impletite si costum de baie galben. Sora ei are probabil 25 de ani. Imi place sa ma uit la ele cum se misca in spatiu, e ceva foarte relaxant in felul in care folosesc plaja si apa. Probabil sint din sat. Si trasaturile fetei spun acelasi lucru. La un moment dat, fata cea mare pleaca in sat dupa mincare si ne roaga sa o supraveghem pe Mariuca. Este singurul copil ramas de capu lui pe plaja. Dar tot ceea ce face in rastimpul cind e lasata singura este sa se uite foarte intens la mare. Cind sora ei revine, alearga fericita sa o intimpine.

Cele 2 cazemate de pe plaja sint vizibil afectate de trecerea timpului. Cea mare, o granita simbolica intre cele 2 plaje (nudisti si textilisti) este acum scaldata si roasa de ape. Pe vremuri se afla departe de apa. Dar acum apa isi cere drepturile si plajele se ingusteaza de la an la an. „Si daca va disparea plaja, lumea tot va veni aici, o sa stea la soare pe pietre”, asa mi-a spus mai demult cineva din sat. Pe vremuri am scris tot felul de texte si am desenat pe cele 2 cazemate. Azi de abia daca se mai vede ceva. Vintul si ploaia au cam sters tot. Prin centrul satului sint multe pietroaie lasate in drum, garduri darapanate si terase inchise. Dar imi place mult aerul asta cumva „loc neinfloritor”. Si stiti de ce? Pentru ca la 2 Mai inca se poate sta...

EXPERIMENT ANTROPOLOGIC - CASA POPORULUI

Am realizat acest experiment in cadrul unui proiect al Asociatiei Komunitas. Scopul activitatii a fost sa sondeze perceptiile urbane ale copiilor, in legatura cu diverse spatii din Bucuresti. Grupa de varsta cu care s-a lucrat a fost cea de 11-12 ani; copiii au primit fotografii alb negru printate pe hartie A4, infatisand diverse tipuri de spatii urbane, iar sarcina a fost aceea de a trasa propuneri de imbunatatire a spatiilor respective. Casa Poporului a fost doar unul dintre spatiile utilizate in exercitiu. Nu toti copiii au realizat propuneri efective de imbunatatire, dar desenele realizate ofera cu siguranta o masura a perceptiei lor asupra acestei cladiri.