10 lucruri care s-au schimbat de când am devenit mamă

La final de februarie 2015, am devenit mama unei fetițe zburdalnice și zâmbitoare. Începutul părințelii a fost haotic, mai ales că nu sunt genul care să fi consumat anterior cărți de parenting sau de creștere a bebelușilor și nici nu am avut în jur prietene cu copii, de la care să mai învăț una sau alta. A fost o plonjare în necunoscut 100%, dar încet-încet lucrurile s-au echilibrat și ne-am găsit un ritm al nostru în trei. Care ar fi așadar lucrurile care s-au schimbat în viața mea, odată cu părințeala? Păi hai să vedem:

1.SOMNUL
Nu am mai dormit o noapte întreagă legată de un an. Dorm întrerupt, mă trezesc de câteva ori pe noapte să alăptez buburuza sau să o adorm la loc, atunci când se întâmplă să o găsesc dând dezorientată ture prin pat. Nu, nu doarme încontinuu noaptea nici acum, după aproape un an, doar că, între timp, am dezvoltat eu mecanisme de a gestiona lipsa acută de somn închegat. La început am reacționat urât la toată povestea asta cu deprivarea de somn și aveam impresia că nu voi rezista și că o voi lua razna. Organismul și mai ales creierul s-au adaptat, care cum a putut mai bine, și iată că în prezent pot supraviețui mulțumitor în timpul zilei, chiar dacă sunt chiaună și nedormită, adeseori. Nu e roz, dar de cele mai multe ori mă descurc. Mai am din când în când câte un crash down de la oboseala acumulată, dar ce să-i faci, strâng din dinți și aștept să treacă.

2.SOCIALIZAREA
Nu mai am timp de ieșit la ceai, la bere sau la un pahar de vin, de stat la taclale, de frecventat cluburi, terase și alte spații de socializare. Partea bună este că nici nu simt nevoia chiar atât de mult, acesta fiind unul dintre lucrurile care la care adaptarea a fost foarte ok. Știam că aici se frustrează mulți tineri părinți, când descoperă că viețile li se schimbă radical, cercul de prieteni li se restrânge iar ieșitul în oraș se reduce drastic. Ei bine, eu am lăsat-o mai moale cu socializarea încă din timpul sarcinii și m-am pregătit mental pentru mult stat la domiciliu sau în cartier, așa că partea asta nu m-a luat prin surprindere și nu m-a frustrat. În prezent, socializăm din când în când cu alte familii care au copii mici, pe care le-am cunoscut în ultimele luni și e foarte bine așa. Normal că nu aș zice nu dacă aș avea ocazia să ies o noapte întreagă la un party, unde să rup podeaua în două și să mă distrez până la epuizare. Hai să fim serioși, cine ar zice nu, aflat în situația noastră. Probabil mai avem de așteptat vreun an, în statisticile optimiste, dar oricum nu e un lucru care să ne preseze așa tare.

3.DIETA
Am învățat să prepar tot soiul de dulciuri vegane, tipuri de lapte vegetal, pateuri din semințe și boabe, sucuri de legume, smoothiuri și alte chestii sănătoase. Aveam o pasiune pentru hrana sănătoasă și înainte, dar acum am avansat atât cu informațiile teoretice, cât și cu numărul de preparate pe care le pot face sau cu frecvența meselor sănătoase. Toată tărășenia se leagă, desigur, de faptul că doresc să îi ofer fetiței mele o (auto) diversificare cât mai variată și mai sănătoasă, care să devină ulterior, un stil de viață atât pentru ea cât și pentru noi. Când vine vorba de treaba asta cu hrana sănătoasă, unii se hăhăie (fără folos), fac glume că vai ce bună e sticla aia de cola de o dau ei pe gât sau hamburgerul ăla de la Mac, altora li se pare o tâmpenie și un fake, cică nu există hrană sănătoasă, e doar un mit, chipurile. În ceea ce mă privește, întreaga discuție despre alimentația sănătoasă, stă sub un singur semn de circulație: obligatoriu înainte. În fine, să trecem mai departe.

tort raw, producție proprie

4. CULTURALIZAREA ȘI ARTELE
Am fost (și sper că voi redeveni) o cititoare avidă, care parcurgea câteva cărți bune pe lună. Vizionam, de asemenea, o sumedenie de filme și ascultam frecvent diverse tipuri de muzică. Făceam sound digging pe internet, descărcam și arhivam muzică, o selectam, îmi pregăteam propriile mixuri, scriam Cduri și mergeam la concerte, muzica fiind una dintre marile mele pasiuni. Evident, nu mai există timp pentru toate minunățiile astea. În ultimele luni nu am citit nici măcar o carte, am văzut total accidental 2 filme extraordinar de proaste, la TV (unul cu psihopați americani, altul cu niște căutători lame de comori) și cred că am ascultat maxim 5 albume noi. Nu am făcut mai mult de 10-15 ore de sound digging (căutat muzici noi).

Prietenul meu se plânge întruna de stickul din mașină pe care rulează aceleași mixuri vechi făcute de mine în perioada de glorie, când aveam timp liber la discreție, dar nu realizam ce chestie prețioasă e asta. Zice că a învățat piesele pe de rost și ca nu le mai suportă. Acasă, pe birou, zac de aproape un an o pereche de CDJs și un mixer, pe care le-am achiziționat de la un amic, cu speranța care s-a dovedit a fi neîntemeiată, că aș putea găsi timp sa mixez muzică și să ma relaxez. Am reușit totuși să ajung la festivalul Green Sounds, care a avut loc vara trecută în Herăstrău și m-am delectat cu câteva concerte, în timp ce tatăl plimba răbdător fetița pe aleile din parc.

Acesta rămâne un punct slab, căruia încerc să îi fac față cum pot. Citesc articole pe telefon, în timp ce alăptez fetița sau în timp ce mă deplasez prin oraș și încerc să mă pun la curent măcar cu domeniile care au legătură cu viața profesională (antropologie, activare urbană etc) dar să mă și documentez pe marginea temelor care mă ard în prezent: educație Montessori, nutriție, sănătate, parenting etc. Din când în când, mai prind un pic de timp liber și mă arunc cu lăcomie la descoperit și selectat tot felul de muzici. Dar asta se întâmplă rar de tot.

Mi-am amintit că am reușit să ajung și la 2 piese de teatru la Centrul Educațional Replika, deci hai că se putea și mai rău.

De ce să mint, am fost și la un reggae-party în parc la Mogoșoaia (powered by Kaya Foundation) :))

5.VITEZA DE LUCRU

Lucrez mult mai repede și mai eficient. O făceam și înainte, fiind de fel o persoană riguroasă și organizată. Numai că acum, în câteva ore de lucru fac ceea ce făceam înainte în 2-3 zile. Nu vreau să mă laud, dar, de nevoie și nu neapărat de plăcere, chiar am realizat o grămadă de chestii de când s-a născut Noria. Având o organizație pe care o conduc, nu am putut să stau complet deoparte, mai ales că începutul sarcinii s-a suprapus în mod întâmplător fix cu începutul unei noi etape de dezvoltare în asociația respectivă, iar eu am avut prea puțin timp la dispoziție pentru a organiza pe îndelete gestionarea celor două mari coordonate: dezvoltarea profesională, în paralel cu așteptarea unui copil. Pentru a putea gestiona totuși noua etapă de care ziceam, am muncit pe rupte de-a lungul întregii sarcini și nu pot spune că m-am bucurat prea mult de acest timp privilegiat, dimpotrivă, m-am stresat adeseori și m-am încarcat cu mai multe decât puteam duce în situația mea de gravidă.

După naștere, chiar dacă au existat și există oameni care, din fericire, mă înlocuiesc și mă sprijină pe perioada concediului maternal, în mod special mama mea, care este cea mai super mamă la faza asta și care s-a oferit să îmi preia o grămadă de sarcini, eu trebuie totuși să fiu din când în când acolo, să lucrez în mod voluntar, să dau input&consultanță, să ajut la rândul meu cu ce pot, astfel încât lucrurile să iasă bine.

Privind retrospectiv, îmi dau seama cât timp aveam de fapt înainte de copil și ce bine era să pot munci în liniște, dormită și odihnită, cu capul limpede. Cu toate acestea, mă plângeam întruna că sunt burn out și supra-încărcată. După 1 an de părințeală combinate cu făcut pe apucate tot felul de chestii, zâmbesc atunci când mă revăd în trecut afirmând răspicat că ”nu am timp de nimic” și mi se pare că mă văicăream puțin cam aiurea. Măcar am ocazia să realizez cum ne punem singuri limite și cum resursele de supraviețuire în orice condiții și capacitatea de adaptare a omului la diverse situații sunt de fapt nemărginite.

6.PERCEPȚIA ASUPRA TIMPULUI
Zilele trec mult mai repede, asta e clar! Nici nu știu când a zburat aproape un an, iar de perioada sarcinii abia dacă îmi amintesc. De asemenea, 5 minute în care sunt liberă să fac ce vreau eu pot părea 5 ore, iar 2 ore de ieșit în oraș, fără copil, par mult mai lungi decât sunt în realitate, fiind totodată mult mai apreciate, mai valorizate și trăite cu altă intensitate. Nu îmi vin în cap și alte exemple, dar cu certitudine pot spune că ăsta e unul din lucrurile care s-au schimbat pe bune. Timpul de acum nu mai e timpul de dinainte. Got it? :)

7.AM ÎNVĂȚAT SĂ SPUN NU
În sfârșit, am învățat acest lucru important, pot spune că mi-a luat o viață întreagă pentru a ajunge aici. Înainte nu filtram deloc propunerile, oportunitățile și oamenii cu care mă intersectam, acceptam de-a valma tot ce ajungea la mine, mă implicam în orice chestie care îmi ieșea în cale și ajutam pe oricine cu ce puteam. Rezultatul era că, adeseori, în ciuda bunelor mele intenții, mă simțeam epuizată și incarcată cu tot soiul de chestii care uneori nici nu aveau legătura cu mine sau cu interesele mele. Ei bine, acest lucru s-a schimbat radical, pentru simplu fapt că toată energia mea merge spre familie și spre lucrurile care sunt urgent de rezolvat, legate de supraviețuire și organizarea vieții de zi cu zi.

Având în vedere că sunt în permanență la limită cu somnul și cu timpul, organizarea vieții de familie ocupă marea parte din zi iar în unele zile nici nu apuc să mă hrănesc ca lumea (adică sănătos, și nu cu improvizații îndoielnice), efectiv nu îmi mai rămâne energie pentru altele, deci e foarte simplu să spun nu diverselor propuneri care mai ajung la mine (majoritatea implicând muncă și voluntariat). Bineînțeles că acesta poate fi un aspect cu 2 tăișuri, o atitudine prin care riști să rămâi doar în filmul tău, izolat și individualist, dar eu cred că la mine nu va fi cazul, pur și simplu trăiesc o perioadă din viață încărcată și plină de provocări , în care focusul principal a devenit familia.

8.CĂLĂTORIILE


E clar, călătoriile nu mai au cum să fie ca înainte, când plecam cu rucsacul, cu cortul, cu ce apucam, pe nepusă masă, schimbam planurile în ultimul moment, lungeam cât putea ieșirile, vizitam fel de fel de locuri, cu sau fără documentare prealabilă. Acum plecăm cu o grămadă de bagaje la drum, adică tot trusoul bebelușului, ca să fim siguri că nu ne scapă nimic. Că plecăm 2 zile, 1 săptămână sau 1 lună, bagajele noastre arată la fel: scutece, scaun de masă pentru bebe, zeci de schimburi (3 sferturi din dulapul Noriei), pătuț portabil, jucării, cărucior, marsupiu și altele, pe care aș putea să le înșir până mâine. Desigur, orice ieșire presupune o planificare minuțioasă, inclusiv a popasurilor și a pauzelor de pe drum. Din fericire, se pare că Noria se adaptează bine la orice ieșire, îi plac călătoriile și, cel mai important, acceptă scaunul de mașină fără urlete fioroase.

9.JOACA ȘI DISTRACȚIA
Distracțiile noastre sunt acum legate de ce mai reușeste să facă fetița noastră, felul în care merge, în care zâmbește, în care încearcă să ne transmită chestii, în care descoperă și relaționează cu lumea înconjurătoare, micile nebunii pe care le face zi de zi. Cu joaca avem de-a face zilnic, la discreție. În ultimii ani de dinainte de Noria, pot spune că joaca, în orice formă, lipsea din viața mea. Acum face parte în mod curent din ea. Spiridușul, Maimuța, Cubul Colorat, Jingle Bells (un clopoțel), muzicuța, tamburinele, mașinuțele, Apolodor, Amedeu – tot atâtea personaje și obiecte cu care avem de-a face zi de zi. Ca să fiu sinceră până la capăt, uneori te plictisești de la atâta joacă :)) - dar în comparație cu munca de management pe care am ajuns să o fac în ultimii ani, de nevoie, prefer oricând să mă joc cu fetița mea și să intru în filmul ăsta. În poza de mai sus puteți vedea cum arată în mod curent casa noastră și îi puteți identifica pe Maimuța și Spiriduș (undeva în stânga,mai jos).

10. VIAȚA PER ANSAMBLU
Tot îmi repetau bunică-mea și maica-mea o mantră în timpul sarcinii, viața înainte de copil e una, viața cu copil e cu totul altceva. Mantra s-a adeverit, ce să vezi. Ei bine, chiar am trecut într-o nouă viață și nu regret! Chiar dacă nu totul este lapte și miere, chiar dacă avem și momente dificile sau momente de frustrare, copiluța a adus în viețile noastre ceva ce se numește SENS, pe care înainte îl cam căutam aiurea prin tramvai, în fel și chip, făcând o grămadă de alegeri neinspirate.

Ce să zic, temerile și fricile vechi stau bine mersi înfipte la locul lor, doar că s-au adăugat și unele noi. Sunt o mamă suficient de buna? Fac bine ce fac? Mă implic suficient de mult? Cum să fac pe viitor astfel încât să nu-mi traumatizez în vreun fel copilul? Cum, cum, cum, oare, oare, oare? Păi și cam așa trece viața acum, experimentând, adaptându-mă din mers și încercând să găsesc răspunsuri la întrebările de mai sus. Cu momente bune, cu momente dificile, cu momente mai proaste, din nou cu momente bune și cu multe planuri de viitor. Cam așa, cum e mai jos, îi fac față:

Fotografiile din acest articol îmi aparțin și pot fi utilizate/preluate doar cu permisiune